6 decembrie 2012
20 fingers, 2 miles, 2 minutes.
30 noiembrie 2012
monolog fantomatico-clandestin
Își vorbea șoptind
în toiul nopții, privind o altă față ce
se reflecta din oglindă :
-relația noastră a
fost ca un foc de artificii. cutremurător, intens, atât de măreț - însă scurt.
mult-prea-scurt. Lucrurile bune nu țin pentru mult timp, nu ? expiră devreme că
nu au conservanți. dar acum pe noi tot ce ne mai conservă, ironic vorbind –
sunt amintirile ce nu ni le doream a se impregna în noi. nu-i așa ? e mai
elegant să alegi termenul de „expirat” în locul celui de „mort”.
și-a aprins o
țigară, a mai numărat câteva stele, și a pus din nou melodia pe replay. De data
asta a ales să-i vorbească Lunii :
orice ar fi zis
dragul nostru eminescu despre tine - e
în zadar. Noi ăștia, oameni expirați de rând, nu avem cuvinte potrivite pentru
a te-am putea descrie. Tăcerea te înalță, și tot ea face ca multe sentimente să
urle sub hipnoza ta atât de insesizabilă.
soarele ar fi
nimic fără tine, așa cum tu nu ești nimic fără dânsul. cam așa-i și la mine
vezi tu – aș îndrăzni să-ți spun că ne asemănăm.
s-a oprit brusc, s-a oprit și timpul, iar cu ochii
închiși, încă așteaptă.
26 noiembrie 2012
poveste de adormit demonii
și-a aruncat inima în groapa de gunoi. ultima dată când i-a
dat ascultare aproape că i-a dezonorat puterea gândirii logice și pur relative.
sentimentele, văzute în sfârșit libere, s-au transformat în entități sumbre ce au ales metoda jocului de “v-ați acunsa” pentru
a se face remarcate - iar atunci când au apărut, până și fratele lui moșu ene (cel
cu coșmarurile) a fugit.
a fost o noapte, când inima a vrut cu orice preț să-și
revendice locul, apelând la forță, la șantaj, dar de ce avea nevoie defapt era
doar o lacrimă ce juca rolul unei chei. chiar
dacă durerea îi vibra în toată ființa precum tunetul crește pulsul unui șoarec,
victima a rezistat. a reușit într-un final să o arunce în cel mai aglomerat loc
de viruși din oraș. singura problemă e că virușii ăștia fac parte din categoria
“vicii adorabil de păcătoase”..
nu și-a dat seama că asta era doar o capcană în care a căzut ușor,
sigur, echilibrat – fix ca o balerină în brațele reflectoarelor.
Oricând,
Caută ascultând
strigătul de ajutor.
14 iulie 2012
contopire
Stăteau atât de
strânși în brațe, încât a simțit cum universul se rotește după ritmul
pulsului lui. Atât de intens, încât a
căzut. Atât de alert, încât
stomacul a făcut cea mai periculoasă cascadorie. Nu erau semne de avertizare,
nu exista nici o atenționare. A căzut în brațele rușinii. și-a îngropat privirea
în întuneric. și a plâns.
Picături de
teamă, de iubire, regret, dorință.
-tristețe și regăsire-
7 iulie 2012
ctrl
Ne-am sfâșiat
sufletele. În câteva minute. Sub o lumină hulicinant de albastră. Iar apoi am creat un război dintre plăcere și
consecințe... numa’ de-ai fi măcar ridicat steagu alb.
Dar ți-am
imobilizat respirația și mișcarea delirică a celulelor. te-am făcut să cunoști
regretul care deja mă invadează necruțător. și eu care credeam că mi-am
mumificat sentimentele. Ce ironie- încă sunt om.
Cokctail toxic cu
posibile urmări grave : plăcere, incertitudine, dorință și autodistrugere.
Serviți ?
28 iunie 2012
inner self kaleidoscope
Am aplaudat azi un artist.
Era murdar de un trist...
cărbune
tocit de dorințele
străbune.
cărbune
tocit de dorințele
străbune.
Era suspendat...
într-o frază
într-o frază
a sufletului agoasă.
Era pe moarte
așa că am plecat,
Era înecat
și l-am lăsat
torturat
sufocat de
priviri,
priviri,
amintiri ale unor infame jocuri de copii
Era legat de mine.
era De mână cu mine
23 iunie 2012
Unu. Doi. Trei.
Deschide-ți porii creatură ! Învie acum, odată pentru totdeauna, și nu-mi mai invada pântecul cu ale tale incertitudini nefaste. Transformă-te într-o enzimă, într-o insensizabilă particulă de aer. O să te respir. O să ajungem de unde am
plecat într-un nesfârșit delir al plăcerilor carbonizate.
Tic-tac, tic-tac,tic-tac.
Am decis să contest suicidul timpului, căci se pare că asta încerci să mă
înveți. Ești într-o permanență
dezintegrare. Ești precum o rugină amară
ce tot încearcă să-mi intre pe gât. Încă pot. Încă pot să strig.
Bang !
Am decis să-ți ucid plăcerile. Să le transform în niște pictături sărate
care să-ți sece ochii – Mi-am jupuit pielea, așa cum m-ai învățat, ca
să ți-o dau ție. Să o porți. Să simți. Să trăiești.
Întunericul s-a refugiat în mine, ne-am metamorfozat amândoi în umbre,
amintiri și șoapte. E negru și e liniște. e o pace crâncenă - o
parte din tine. Jocul a înghețat în
mâinile tale fierbinți. Te-ai ars când ai atins piesa de gheață iar duhoarea de
carne arsă a devenit o nouă fobie.
Bang !
Ce n-aș da să jucăm ruleta rusească. Doar noi doi. Un singur glonț.
O să poți apăsa trăgaciul ? o să mă poți privi în ochi ? o să poți ține
arma fără să-ți tremure mâna ?
Ce n-aș da, adorat monstru, să-ți văd tâmpla zvâcnind și mărul lui adam
tresărind încontinuu. Inima să-ți bată atât de tare, încât să facă încăperea să
vibreze, iar parfumul meu să te amețească.
Ha-lu-ci-no-gen.
Bang !
și dintr-o dată al tău albastru al ochilor s-a împietrit, formând cromatica
perfectă, ca dintr-o pictură a lui Michelangelo cu ale mele buze roșii.
Mult-prea-roșii.
Ai tras. am respirat. Ai murit.
14 mai 2012
0125
What secret, can be
so harsh
Bigger than our sin from last touch ?
What desire can actually hide
In the dirty wish that does not want to be recognized ?
22 martie 2012
Fragment.
" Nu ești mort, nici viu. Te simți ca un foc care abia pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschiși, te uiți într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Și nici nu te gândești la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi și de a muri. Răstignit undeva între viață și moarte, nu exiști pentru nici una dintre ele. Parcă plutești în derivă și aștepți să fii aruncat pe un mal, ori al vieții, ori al morții, ți-e egal. "
2 martie 2012
din jurnalul anonim al unei anonime.
c'est magnifique !
sper că ești mulțumit cu reușitele tale. psihicul meu s-a dus pe apa mizeră a bahluiului, iar fericirea e de mult în sarcofag.
așa că, în semn de regret că m-ai cunoscut, aprinde te rog o lumânare, poate două din alea parfumate, și dă unui copilaș de pe stradă un covrig de la petru. umplut cu mere. erau my fav..
apoi du-te la un concert, bea de numai poți, și în timp ce ți-o pui în baie, adu-ți aminte ce ai făcut. am să-ți parfumez fularul ca să-ți reamintești mai ușor. sunt sigură că a ta nouă-veche iubită o să fie geloasă. nu o să creadă că m-ai eliminat, și o să te lase acolo în baie cu pula goală, că de. doar tu ești cel mai tare, nu ?
no bun. mersi mult că mi-ai arătat ce se-ntâmplă cu sufletele ălea faine, care iubesc precum respiră.
c'est fini.
30 septembrie 2011
Concluzeișon

puneam
fiecare jumate
să ne luăm
un pachet de țigări
numai de alea în foi.
eram combinați la cartelă
și vorbeam,
de noi...
"ăștia/ăia doi"
și împărțeam
aceeași pernă
aceași zi plină
de plăceri
și senzații
tristeți sau
jointuri faimoase.
Furam dulciuri din magazine,
cânt tu țineai de șase
le mâncam
pe'o bancă
ruptă, cu semnătura Versace.
Mergeam în același pas,
trezind ploaia în fiecare
nou oraș
dădeam amâdoi la rațe
apoi râdeam,
când ne trezeam în
străine case.
Ne jucam ascunsa
prin poienițe
iar când focul
arunca licurici fierbinți ,
credeau săracii căței
că nu vom mai fii -
cuminți.
Dar toamna ne-a dezbrăcat,
ne-a înecat în
al plăcerii păcat
lăsându-ne în frunze
ruginite,
în iubitele amintiri
a unei veri însorite -
amară fericire vei avea acum
căci nemernic vei fi de nu,
când eu ți-am scris o poezie,
de good-bye
și
toamnă pustie.
15 septembrie 2011
Clipa de vară
Lunile de vară pot fi o experiență ce îți provoacă stări de sufocare in zilele imediate ale sezonului de toamnă. Re-aglomerarea străzilor, gălăgia, natura în procesul de ușoară descompunere, nu fac altceva decât să aprofundeze nesfârșitul încheiat din vară. În acea zi ploaisă și caniculară de vară.
Am fugit de o relativitate absurdă a iubirii și a neștiutului, lăsându-mă făra să vreau înconjurată de manifestările amintirilor inocente, instabile, improprii, involuntare, crude, unele chiar false.
M-am lăsat trasă de o umbră, ce mă ducea undeva spre întuneric. Un fel de transă de care ești conștient, dar prea laș pentru a vrea să o termini. Nu îți pot explica de ce, dar ce îți pot spune e că mi-a plăcut, și tare cred a rămas la fel. Mă intrigă. Îmi dau seama de consecințe, de gânduri, manifestări și chiar sentimente, și tot nu mă pot abține.
Calc discret și sigur pe praful lăsat de faimosul Viciu, Timp chiar și Ignoranță, care în mod bizar se îndreaptă spre incertitudine. Eu continui însâ precum fumul se pierde ușor în atmosferă. Nu voi pune întrebări precum "de ce ? " căci știu concluzia, dar nu și răspunsurile.
Mai poți spune să nu regreți nimic din Viață, când ea te zgârie precum gheruțele unei pisici imature ? Relativitatea e sora ei mult prea sadică pentru mine, chiar dacă sunt momente în care o pot înțelege.
Dacă vrei sa nu fii mințit, nu întreba detalii. Și nici nu le sugera.
Am fugit de o relativitate absurdă a iubirii și a neștiutului, lăsându-mă făra să vreau înconjurată de manifestările amintirilor inocente, instabile, improprii, involuntare, crude, unele chiar false.
M-am lăsat trasă de o umbră, ce mă ducea undeva spre întuneric. Un fel de transă de care ești conștient, dar prea laș pentru a vrea să o termini. Nu îți pot explica de ce, dar ce îți pot spune e că mi-a plăcut, și tare cred a rămas la fel. Mă intrigă. Îmi dau seama de consecințe, de gânduri, manifestări și chiar sentimente, și tot nu mă pot abține.
Calc discret și sigur pe praful lăsat de faimosul Viciu, Timp chiar și Ignoranță, care în mod bizar se îndreaptă spre incertitudine. Eu continui însâ precum fumul se pierde ușor în atmosferă. Nu voi pune întrebări precum "de ce ? " căci știu concluzia, dar nu și răspunsurile.
Mai poți spune să nu regreți nimic din Viață, când ea te zgârie precum gheruțele unei pisici imature ? Relativitatea e sora ei mult prea sadică pentru mine, chiar dacă sunt momente în care o pot înțelege.
23 iunie 2011
Poveste

Licuricii au început să cânte brusc, în timp ce zânele ușor apăreau una câte una. în curând o să vină și Peter-Pan, gata să ajute la transformea pământului în cea mai mare magie văzută de omenire. fiecare are o mapă a orașului, împărțită în cele mai grave zone pe cale de autodistrugere. nici un muritor nu ar putea știi, sau măcar ghici ce se petrece sub mica mea fereastră. aprind lumina. o sting. se uită din nou, dar o aprind iar. am impresia că pereții se rotesc, în timp ce ei caută cu disperare cutia cu Nurofen, în speranța că așa mă vor scăpa de “halucinații”. a amețit camera...
Tinkerbell a întârziat ... dar a adus niște echipamente de ultim minut, făcute special pentru a le ușura misiunea de "redecorare".
mașinării pentru a face oamenii mai fericiti, altelele mai mici pentru copaceii plini de praf, altele pentru animaluțele vagaboante.....încă nu știu cum a reușit de a inventat un șampon universal pentru pisici si căței, culmea, chiar și pentru porumbei (...).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


