Clipa de vară

Lunile de vară pot fi o experiență ce îți provoacă stări de sufocare in zilele imediate ale sezonului de toamnă. Re-aglomerarea străzilor, gălăgia, natura în procesul de ușoară descompunere, nu fac altceva decât să aprofundeze nesfârșitul încheiat din vară. În acea zi ploaisă și caniculară de vară.

Dacă vrei sa nu fii mințit, nu întreba detalii. Și nici nu le sugera.

Am fugit de o relativitate absurdă a iubirii și a neștiutului, lăsându-mă făra să vreau înconjurată de manifestările amintirilor inocente, instabile, improprii, involuntare, crude, unele chiar false.

M-am lăsat trasă de o umbră, ce mă ducea undeva spre întuneric. Un fel de transă de care ești conștient, dar prea laș pentru a vrea să o termini. Nu îți pot explica de ce, dar ce îți pot spune e că mi-a plăcut, și tare cred a rămas la fel. Mă intrigă. Îmi dau seama de consecințe, de gânduri, manifestări și chiar sentimente, și tot nu mă pot abține.
Calc discret și sigur pe praful lăsat de faimosul Viciu, Timp chiar și Ignoranță, care în mod bizar se îndreaptă spre incertitudine. Eu continui însâ precum fumul se pierde ușor în atmosferă. Nu voi pune întrebări precum "de ce ? " căci știu concluzia, dar nu și răspunsurile.

Mai poți spune să nu regreți nimic din Viață, când ea te zgârie precum gheruțele unei pisici imature ? Relativitatea e sora ei mult prea sadică pentru mine, chiar dacă sunt momente în care o pot înțelege.