17 iunie 2010

Caută începutul sfârşitului


 acum aproximativ 3 ani respira un puști de vreo 6 ani  care se tot chinuia să-l oprească pe fratesu din a mai rula ultimele grame rămase. din câte văzuse pân'atunci, totul se schimba din clipa în care scotea pe gură un fum alb și gros , care se ridica magic spre bucățile de sticlă lipite pe tavan. la început îi plăcea să se joace prin “nori”  mai ales să îi lumineze cu lumina roșie de la o jucărie găsită în punga de pufuleți. fratesu se tripa de fiecare dată, așa că abia dacă mai știa că ăla micu era de fiecare dată la un pas de a pica pe geam … după “nori”. 
  a fost o zi  când ai lor au venit mai devreme acasă. totul ca deobicei până când  taicăsu' a intrat în cameră și la văzut pe puști la un pas de la o sinucidere inconștientă. tipu high  a început să râdă, el văzând cum Mihnea zboară pe o libelulă în timp ce maică-sa era în stare de șoc, neputând nici măcar să țipe(lucru absolut ciudat)
”Ce ai mamă  ți-ai pierdut vocea?! Ha ha ce tare ești mă mamă!! și eu la fel  vezi ?! vorbim prin semne ca tipii ăia muți.Marfă “ 
in mometul ăla  Mihnea și-a dat seama că fratesu a “prins prea mulți nori”, așa că și-a promis ca de atunci în colo să il oprească indiferent dacă va trebuii să piardă noul episod Ben 10.
Când nu făcea "norișori" , cânta la o chitară electrică  conectată la niște boxe imense astfel încât “chema” toți moșnegii rând-pe-rând. în timp ce îl privea uimit își imagina cum ar fi dacă ar cânta amândoi pe o scenă așa cum a fost cea de revelion din centru. chiar dacă diferența dintre ei era de 10 ani, Mihnea îl vedea de aceeași vârstă. 

nu avea voie la pian , dar s-a furișat atunci când volumul chitării era peste limita normală. câteva clape apăsate pe rând, cateva simultan, ii se părea pur și simplu captivant. niște plăcuțe atât de mici să scoată niște sunete atât de puternice. 
S-a oprit brusc când nu mai auzea chitara electrică.
Dacă iar ”prinde norii”? 
I-a zis maică-sa într-o zi că “dacă ceva nu e bine , atunci încearcă să-l îndrepți”. din păcate pentru puști, cuvintele astea îl cam speriau la momentul ăla.
A intrat în camera fără să mai bată la ușă , cât pe'aci să calce pe noua mașinuță de epocă. fratesu căuta disperat pe sub saltea, așa că Mihnea nu a făcut altceva decât să sară pe pat. câteva îmbrânceli l-au dus pe puști undeva pe sub covor. dar s-a eliberat cam târziu. deja "eliberase" câțiva “nori” care ajungeau încet la el.îi urmărea pentru că ăștia erau diferiți, mai...pufosi. a închis ochii și a văzut cum Spiderman a rămas făra puteri,  iar el , Mihnea, avea “magica” pânză de păianjen atât de mult dorită. era cel mai fericit băițel din tot universul. știa că e super-erou cu adevărat gata să salveze lumea. așa că micul nostru spiderman e încă pe acolo undeva, pe un norișor, în timp ce fratesu s-a lăsat de sportul ăsta și a început să studieze pianul, devenind între timp unul dintre cei mai buni pianiști.
pam-pam.