Unbelievable Potion of Unreal
Iti poti imagina ce ciudat e sa scrii din patul unui spital...? Iti poti imagina cum e sa dormi intr-unul?Sincer...nu cred ca poti...doar in cazul in care ai facut deja chestia asta.
Poti sa il auzi pe celalalt din salonul alaturat cum sforie , chiar daca usa e inchisa , si cum mopul aluneca lenes pe hol.
Nu poti numara stelele,sa vezi Luna , sa auzi vantul sau banalul cantec al greiirilor.Parca totul atarna intre viata si moarte , iar spitalul nu poate fi altceva decat un fel de granita...
E liniste.Soneria unui telefon vechi tipa undeva departe.Sa raspund? De ce nu o faci tu ?
Draperii albe , pereti albi , perne , cersafuri , noptiere , neoane albe...te sperii sa nu devii si tu alb...dar te sperii si mai tare cand vezi ca unii chiar sunt.
Telefonul inca suna.
Contrastul ochilor sai albastrii cu sangele de pe fata te trimit instantaneu in cel mai prost film de groaza pe care l-ai vazut.Daca l-ai vazut... sau mai bine nu ai vrut sa il vezi.
Cineva a raspuns.Lumea se transforma intr-ul fel de zombie al spitalului , iar sforaitul face parte din a2-a faza a dezvoltarii.
Roti..rotindu-se repede , fugarite de ceva , gata sa devoreze ultima respiratie calda ramasa.
Doua incoane identice sub doua tablouri decolorate cu flori de o parte si de alta a peretilor.Jalnic.Cine se mai roaga la dumnezeu cand nici macar nu isi poate auzi gandurile din cauza, ori linistii prea mari , ori sforaitului prea enervant.
Pasi.Tipat....si iar Liniste.
*and he took me away with no future in today*
Umbrele isi pierd usor forma , iar Mosul Ene nu mai vrea sa negocieze asa ca ma ademeneste cu vise dulci in care apare”un tip de la parter cu ochelari , imbracat in albastru”- dupa cum spunea el....dar mosul ene nu e altceva decat o imaginatie copilareasca a unei asistente care tot aprinde lumina...
