mi-a ajus încet în creier. simt cum se rotește ușor, lent, trecând peste fiecare curbură, dându-mi falsa impresie că am amețit. fix ca atunci când te dai multpreamult într-o învârtitoare și nu ești capabil să strigi ”Stop! “
S-a oprit timpul.
Greierii nu mai cântă, stelele nu mai clipesc (asta în cazul în care erau stele și nu sateliți), sângele din vene s-a oprit și el. fiecare moleculă sau particulă așteaptă. pe cineva. sau ceva.
dar fumul însă se ridică tot mai sus, oprind absolut tot. până și pământul. nu mai e mult și se oprește și Pluto(micuța-noastră-planetă-înghețată-neoficiala) și totuși, a ramas muzica din boxe care rasună în tot Universul, ca și cum ar vrea să cheme pe acel ceva sau cineva care să mă trezească.dar nu sunt adormită.dar nu sunt nici trează.
nu e nici noapte,nu e nici zi. așa e corect?
ce poate fi corect când tu vezi haos chiar și atunci când nu e ? uite, acum totul stă pe loc doar ca să vezi cât de diferit poți fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu